| La tiganci
este un spectacol fastuos, de o teatralitate luxurianta
si artificioasa, tehnic si rece. Pentru Alexander Hausvater
nuvela lui Mircea Eliade este pretext de <desfasurari
ideatice si imagistice> despre tigan ca <singura
punte naturala intre Occident si Orient>. Apropierea
de viata gitana este o posibilitate pentru lumea moderna
si desacralizata de a accede la <ritual>, la <radacini>,
la <constiinta mitologica>. Povestirea profesorului
Gavrilescu devine, in cutia cu miracole care este teatrul,
un drum initiatic deopotriva pentru actori si spectatori.
O intalnire prin care suntem invitati sa exorcizam raul
din noi, odata cu eroul. Ludmila Patlanjoglu
In La tiganci actiunea si personajele devin fragmente
care isi cauta intregul – personajul principal
este jucat de cinci actori, nu se imita un om ci se
recompune un sens si o existenta din fragmente de personalitate.
Fragmentul existentei insa trebuie luat ca un dat, chiar
daca o anumita nostalgie a vechilor modele persista:
<ce bine era cand lumea era in alb si negru; nu mai
suntem asa – suntem o lume de cioburi>, in care
<cel mai tragic lucru e sa privesti neputincios tragedia>.
Doru Mares, COTIDIANUL
|
