O poveste
seducatoare despre o familie de circari a caror viata
este mereu pe drum. Spectacolul surprinde viata acestei
familii prin ochii unui copil a carui existenta devine
si ea un imens circ, pe pamant si in cer, o calatorie
cu ingeri pazitori si amenintari inspaimantatoare.
Este povestea unei fetite care traieste cu frica permanenta
ca mama ei - femeia cu “parul de otel” care
atarna de par din cupola circului - ar putea muri. Teama
ii este alungata de povestile surorii sale despre “copilul
care fierbe in mamaliga”.
Regizorul reuseste sa capteze esenta romanului, inflexiunile
lirice si filosofice, fluxul narativ discontinuu. Momentele
de tensiune dramatica nu sunt ostentative sau patetice,
ci au profunzime si forta. Transpunerea scenica este vie,
dinamica si in acelasi timp emotionanta.
Muzica spectacolului nu este adaosul menit sa faca proza
suportabila sau atractiva, este un element decisiv in
articularea mesajului. Compozitiile Adei Milea nu sunt
nici armonioase, nici simpatice, ele transpun intr-un
alt registru suspinele copilului care fierbe in mamaliga.
Antoaneta Zaharia a gasit trasatura de unire intre adult
si copil – spaima: lumea in care traieste e groaznica,
dar frica de a o pierde e mai teribila. Adriana Trandafir,
Ionel Mihailescu, Oana Stefanescu, Gabriel Pintilei si
Pavel Bartos isi construiesc personajele nuantand tusele
groase ale circului cu plasa de motivatii oferite de arta
dramatica.
In acest spectacol umorul, ludicul exploziv sunt la ele
acasa.
Asadar, de ce fierbe copilul in mamaliga? Fiindca noua
ne e frica. Groaza ca motor al visului, s-ar putea numi
ceea ce a citit Afrim in poemul Aglajei Veteranyi.
Din decorul “creat” din lumina, si costumele
extrem de elaborate, in tonuri violente, punandu-se reciproc
in valoare-, din multa muzica buna–asprimea cu volute
moi si supra-hiper-realismul stilului Ada Milea lipindu-se
perfect pe “carnea” textului–si din frenezie,
si simpatie, si durere, si joaca, si haz, si disperare,
si dragoste, din toate acestea, bine amestecate, sub ochii
nostri se alcatuieste, vietuieste si se stinge (vremelnic…)
in intuneric aceasta lume exotica si atat de familiara.
Pasiunea, inteligenta, sinceritatea si buna credinta cu
care a fost lucrat spectacolul „trec rampa”
cu atata vigoare incat te conving si te cuceresc. Alice
Georgescu, ZIARUL DE DUMINICA
Cuvantul, imaginea si muzica sunt atat de atent si
de subtil concertate de regie si atat de bine sustinute
actoriceste, incat totul functioneaza ca un ansamblu
coerent. Un spectacol ce semnaleaza maturizarea rapida
a unui talent regizoral de exceptie. Un spectacol frumos
si straniu, vesel si trist, cu o actrita de zile mari,
Antoaneta Zaharia. Victor Scoradet, COTIDIANUL
Prima dovada de curaj a regizorului a fost alegerea
unui roman foarte dificil de dramatizat, cu o structura
de monolog si textura pronuntat poetica. Formula de
spectacol imaginata de el este a doua dovada de risc
asumat constient–un musical ce insira ca margelele
pe ata cantecele compuse de Ada Milea, actrita, compozitoare
si interpreta, ale carei creatii precedente sunt inrudite
in spirit cu poemele in proza ale scriitoarei. Nu in
ultimul rand, regizorul nu se teme de patetism, pe care
si-l asuma ca parte integranta din poetica sa de scena,
rezultatul fiind emotie suta la suta. Cristina Modreanu,
ADEVARUL LITERAR SI ARTISTIC
Afrim se joaca minunat cu conventiile, rastoarna piste,
improvizeaza perspective. Montarea sa face cu ochiul
inspre cinematograf–de la melodrama la western
si la cine-verite -, intr-o „goana dupa aur”
(teatral) frenetica si exacta. Iar aurul (frumusetea
si tristetea Lumii, cele doua fete ale aceluiasi banut)
straluceste din plin... Alex Leo Serban, ZIARUL DE
DUMINICA
Poetul Radu Afrim cauta in scena metode de decodare
din panoplia unui impresionism postmodern extrem si
rafinat cultivat. In spiritul Aglajei Veteranyi, regizorul
obliga spectatorul sa respire vreo doua ceasuri, plin
de voie buna rupta atroce de exceptionale contrapuncturi
tragice. Groaza ca motor al visului, s-ar putea numi
ceea ce Afrim a citit complet motivat, in poemul Aglajei
Veteranyi. Groaza care te face sa razi, sa te joci ca
s-o uiti. Groaza care te face sa povestesti, sa treci
in universuri paralele, de structura onirica. Doru Mares,
OBSERVATOR CULTURAL
|
