| Exista un
fluid de energie care circula intre Marius Manole si Antoaneta
Zaharia, între ea si Adriana Trandafir, intre Adriana
Trandafir si Liviu Timus, intre ei toti si Pavel Bartos;
e ca si cum ar fi toti animati de aceeasi flacara care
trece de la unul la altul.(E singurul lucru pe care se
pot sprijini, intr-o montare in care functia decorului
e minima, in care nu se au decat pe ei insisi si un rece
fascicol de lumina.) Reusesc sa fie subtili si directi,
puternici si vulnerabili si, intotdeauna, disperati: exista
o urgenta a ultimei clipe in care poate veni salvarea,
suicidara decizie de a spune ceea ce simti si crezi, ceea
ce viata in turma societatii te-a invatat sa ascunzi.
Pentru ca in austeritatea lui extrema, „Chip de foc”
are forta de a da foc unei bucati din propria noastra
fiinta, cea dispusa oricand sa astearna valul protector
care ne face sa ne credem la adapost de propria lasitate,
tradare, teama. Dar daca nu suntem? Iulia Popovici, Ziua,
10.02.2004
Chip de foc, noua premiera a Teatrului Odeon, este un
recviem, o reprezentatie-strigat al unei generatii sacrificate.
O piesa despre „sindromul tineretii”, despre
cat de greu e sa fii tanar in lumea de azi.
Inspirat de textul lui Mayenburg regizorul construieste
o reprezentatie cinematografica cu prim planuri si gros
planuri puternice, cu un decupaj si un montaj impresionante
prin rigoare. In acest demers, ii este din nou aliat
si catalizator scenografa Diana Ruxandra Ion. Ea spatializeaza
spectaculos: o punte strajuita de o enigmatica baie
incadrata de siluete – loc al claustrarii, al incremenirii
in obsesie, al purificarii – desparte incaperile
anodine ale familiei alienate si alienante pentru cei
doi eroi – prin indiferenta, raceala, lipsa de
afectivitate. Muzica admirabila a Adei Milea si light
designul conceput de regizor, confer spectacolului o
atmosfera hipnotica. In acest ambient plastic, exceptional
este jocul actorilor, lucrat in filigran, meticulos,
taios, subtil si rafinat.
Chip de foc – poetic, crud, senzual – un spectacol
insomniac pe care merita sa il vizionati. Ludmila Patlanjoglu,
Cotidianul, 13.02.2004
|
