Cei trei “magi” ai Nationalului, mergând dupa “raza” de sentiment si de suflet a piesei lui Victor Ion Popa, ajung la performante si virtuozitati artistice rare, sunt, fiecare în parte, si toti la un loc, semnul unor izbânzi de rasunet. Take – cu candoarea, curiozitatea, îndoielile si mirarile lui Marin Moraru -, Ianke – cu spiritul, ironia, insinuarile si elocventa lui Radu Beligan-, Cadîr- cu calmul, bonomia, generozitatea si savoarea lui Gheorghe Dinica – ofera publicului (pe buna dreptate entuziast) din Sala mare a Nationalui clipe unice de desfatare, speranta, încredere si reculegere. Calin Caliman, Contemporanul 2 nov. 2001

La peste 20 de ani dupa versiunea cu Fintesteanu-Giugaru-Anghelescu care mi-a încântat copilaria, “varianta Gonta” cu Beligan-Moraru-Dinica ramane efectiv de pomina. Horia Gârbea, Contemporanul 2 nov. 2001

Ceea ce atrage si cucereste publicul este spectacolul, care “înfrateste sala cu scena” dupa cele mai convingatoare percepte teatrale ale autorului însusi. (...) Bineînteles ca marea putere a spectacolului asupra publicului este exercitata de cei trei mari actori creatori ai rolurilor principale: Marin Moraru, Gheorghe Dinica si Radu Beligan, maestri de ncontestat ai rostirii scenice, realizând, cum spunea V.I.Popa, “reîntronarea cuvântului în drepturile lui de muzica lucida”. Margareta Barbuta, Realitatea Evreiasca, 22 oct-15 nov. 2001

Un spectacol plasat între traditie si modernitate...Un strop de bucurie adevarata în oceanul de necazuri cotidiene.

Montarea din stagiunea 2001-2002 a comediei Take, Ianke si Cadîr de Victor Ion Popa (cred cea dantâi premiera “pastorita” de Dinu Sararu), care continua sa se joace si astazi cu acelasi mare succes, a fost o revenire la “poveste”, la dramaturgia interbelica româneasca, la piesa cu un mesaj de calda umanitate. Eugen Comarnescu, Cronica Româna,9 oct. 2001 si 13 aug. 2003

Nu ratati acest spectacol – mai ales tânara generatie va avea revelatia unei descoperiri – care cu certitudine va va aduce un strop de fericire si seninatate, într-o viata mult prea agitata si chinuita. Irina Budeanu, Azi, 9 oct.2001

Un cap de opera artistica... Spectatorul s-a simtit ca un musafir în curtea si viata eroilor lui Victor Ion Popa... Nu trebuie sa pierdeti acest spectacol, montat în cel mai cînstit stil traditional si înterpretat la cea mai mare arta. Gabriela Hurezean, National, 13 oct. 2001

Într-o perioada când vrajmasii clasicului se încaiera cu cei ai modernului,...scena Nationalului da o lovitura grozava primilor contestatari, gazduind o premiera de zile mari... Piesa e vedeta incontestabila a actualei stagiuni, umple pâna la refuz sala „I. L. Caragiale”... continua sa se joace cu casa închisa. O montare de exceptie... în care... celor patru monstrii sacri li se alatura un cuplu de zile mari, Mihai Calin – Monica Davidescu. Sebastian S. Eduard, Jurnalul national, 5 nov., 2001

Un spectacol de exceptie... foarte apreciat de public... toti interpretii dând viata cu brio mesajului generos al piesei despre prietenie si dragoste, fireasca înfruntare între generatii si despre toleranta interetnica.... Un spectacol cald, care îi prinde pe spectatori chiar daca stiu subiectul sau au vazut alte puneri în scena ale piesei. Rodica Avram, Realitatea româneasca, 15 oct. 2001

A fost un succes din toate punctele de vedere, textul lui Victor Ion Popa dovedindu-se actual pentru înca multe generatii viitoare... reuseste sa seduca prin umorul cu care spune toate aceste lucruri serioase si transmite mesajul în asa fel încât oricine îl poate întelege... Un spectacol de tinuta, o adevarata „lectie de teatru”, de prietenie, de candoare. Ionel Popescu, Independent, 20 sept. 2001

Pornita din mintea bine mobilata cu realism a lui Dinu Sararu si din inteligenta politica a ministrului Razvan Theodorescu, repunerea în scena a piesei lui Victor Ion Popa “cade” perfect pe momentul istoric...piesa, un simbol cald al tolerantei interetnice, izolat în cultura româneasca, dar care probabil ca nu are un echivalent mondial...O piesa de regizor...o noua dimensiune, care s-ar putea sa fie cea originara...în care echilibrul celor trei personaje principale este perfect. Renuntând la pitorescul vechilor abordari scenice, Gonta îi face pe român, evreu si turc egali. Scenografia este cumva surprinzatoare pentru vremurile pe care le traim, functionala si de mare efect si în care ochiul obisnuit cu saracia teatrului românesc ar trebui sa vada vocatia manageriala a lui Dinu Sararu. Alex Mihai Stoenescu

Piesa echilibrata, adânc omeneasca, tonica, remarcabil interpretata este acel spectacol de care avea nevoie Teatrul National, într-o modernitate fireasca si cu nimic agresiv. Actorii m-au încântat, iar afluenta publicului dovedeste ca acesta este tipul de teatru de care cei mai multi au nevoie. Razvan Theodorescu, Ministrul Culturii si Cultelor

Trebuie sa va spun ca am fost impresionat de actuala punere în scena a minunatei piese a lui V.I.Popa, “Take, Ianke si Cadîr”. Jucata magistral, piesa aduce, pentru toti spectatorii, nu numai bucuria unui mare spectacol si a unei deosebite puneri în scena, ci, printr-o serie de nuante, si apropierea de sufletul oamenilor adevarati. Este de o si mai mare actualitate în aceste momente în care problemele umane trebuie sa domine viata. Felicit din toata inima conducerea teatrului pentru alegerea acestei piese. Nicolae Cajal, Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România

Mi-a facut o deosebita placere sa vad aceasta piesa plina de umor din trei motive: primul este o teza deosebit de interesanta privind toleranta, în al doilea rând -o realizare de prim ordin atât din punct de vedere regizoral cât si actoricesc, iar în al treilea rând, aceasta piesa a fost prima productie a teatrului de televiziune din România. Acad. Constantin Balaceanu Stolnici

Spectacolul de la “National” mi-a aratat ce grozava piesa a scris Victor Ion Popa, mi l-a redescoperit, potentându-l. Dumitru Radu Popescu

Încântata sa asist la premiera spectacolului cu “Take, Ianke si Cadîr”, sunt fericita sa constat ca piese din marele repertoriu national, pe care as dori atât de mult sa le vad de la reîntoarcerea mea în tara sunt, în sfârsit, redate publicului, care raspunde cu atâta entuziasm. Mariana Nicolesco

De exceptie! Mobilizate valori artistice care erau date uitarii. Un succes meritat. Acad.Constantin Ionete

Am vazut un spectacol de teatru-teatru, cu actori extraordinari, “Take, Ianke si Cadîr” – cred ca dupa 50 de ani! O mare destindere pentru mine, ca aveti curajul si aveti modernitatea de a face teatru bun cu actori mari, scris de oameni care au scris pentru actori si pentru public. Ioan Holender, Directorul general al Operei din Viena

În plina ofensiva împotriva culturii nationale si a valorilor ei reprezentative, dusa cu tenacitate de mai bine de un deceniu, noua directie a Teatrului National “I.L.Caragiale” a avut curajul si demnitatea sa deschida stagiunea 2001-2002 cu una dintre piesele emblematice ale repertoriului românesc:“Take, Ianke si Cadîr” de V. I. Popa. Actul de demnitate si curaj al directorului institutiei, prozatorul Dinu Sararu si al tuturor celor ce au împlinit acest memorabil spectacol, capata adevarata lui semnificatie daca ne gândim ca dramaturgia nationala a devenit în acest rastimp o adevarata raritate. Valeriu Râpeanu

“Take, Ianke si Cadîr” e mai mult decât o capodopera. E iluzia ca nu suntem atât de rai pe cât parem. Stiu, iluziile nu dureaza, dar când te afli în mijlocul Marii Rapacitati, un vis despre învechitele, despre expiratele, despre ridicolele bune sentimente ar putea fi o speranta ca memoria binelui n-a fost cu desavârsire extirpata. Ecaterina Oproiu

“Take, Ianke si Cadîr” este expresia indubitabila a vointei publicului, singura autoritate în domeniul artei spectacolului. În afara opiniei spectatorului totul este ridicul si perisabil. Punerea în scena a piesei “Take, Ianke si Cadîr” este confirmarea celui mai mare director de teatru românesc din ultimul sfert de secol, a acestui director care simte ca nimeni altul dorinta publicului, care are un cult pentru spectator si pentru marii sai înaintasi din Teatrul National. Florin Rotaru

În sfârsit un spectacol demn de Teatrul National. În sfârsit un spectacol cu niste mari actori, în sfârsit un decor superb, o regie normala. Sper sa urmeze si altele la fel. Cred ca domnul director Sararu a pasit cu dreptul!”. Marcela Rusu

Cu toate ca este o piesa veche de 70 de ani, v-as recomanda sa mergeti la Teatrul National sa vedeti “Take, Ianke si Cadîr”, celebra piesa a lui Victor Ioan Popa. Mi se pare ca piesa a iesit din preocuparile publicului asa cum povestile au iesit din firesc. Lucrurile au devenit practice, lumea nu mai este interesata de revenirea la clasic, dar piesa merita vazuta pentru acesti mari maestri ai scenei românesti, genii pot sa le zic. Stela Popescu