“Textul piesei NOIEMBRIE s-a nascut cu Olga Tudorache în gând – o vedeam jucând-o pe Marga în timp ce-l scriam – si faptul ca imaginea aceasta a putut deveni realitate este o bucurie atât de mare, încât e imposibil sa nu crezi într-un destin care e mai presus de noi si care uneori ne daruieste asemenea momente.” ANA MARIA BAMBERGER, în Caietul-program al spectacolului

     „Personajul reprezinta o femeie maiestuoasa care deschide, cu mâinile goale, gura unui leu. Vesmântul ei albastru este simbolul receptarii planului spiritual. Pentru o ora si jumatate, gratie Olgai Tudorache, am avut cu totii acces la energia subtila a fortei iubirii, uitata programatic pentru supravietuirea zilnica. Doamna Olga ne-a reamintit ce important e sa îti evaluezi prioritatile si de cât curaj ai nevoie ca sa poti fi vulnerabil. La cei 75 de ani, tocmai împliniti, Doamna Olga mai are înca multe cuvinte de înnobilat-. Umorul, eleganta si verticalitatea ei sunt necesare în spatiul cultural românesc.
      Aplauzele dezlantuite se asaza la picioarele ei ca animalele îmblânzite de un dresor puternic. (...) Nu e nici o urma de aroganta în felul ei neasemuit de a împarti succesul cu toti participantii la spectacol, desi spectacolul e doar al ei. Îl naste si îl creste din sângele ei. Din fibra ei launtrica. Îi apartine în totalitate. Desavârseste pe scena ceea ce noi, ceilalti, caram opitntit cu vagi urme de bucurie în fiecare zi. Despre viata era vorba, fireste. Darul ei are un efect miraculos: remodeleaza emotia, redefineste orizontul de asteptare al fiecaruia dintre noi, demonstreaza ca spaimele sunt creatoare.” ADRIANA MOCCA, Cultura, noiembrie 2004

„O liniste deplina cuprinde sala imediat ce se stinge lumina. Intra în scena Olga Tudorache si timp de aproape opt minute nu scoate un sunet. Se misca gratios, se opreste din când în când, ia loc pe un fotoliu, fixeaza sala si continua sa taca. Doamne, de unde atâta forta? Sala nu mai rasufla. Nici o miscare, nici un sunet. Liniste sepulcrala. Marea artista „vorbeste” gesticulând. Ma trag de urechi. Oare visez? În fine se aude primul sunet si toata sala începe a rasufla. Spectacolul prinde viata. (...) Marea artista (termenul de vedeta a devenit desuet) cade pe un fotoliu si cu o gratie a mâinii caracteristica unei mari balerine, îsi cheama la rampa partenerii, pe George Motoi si pe mai tânara Cecilia Bârbora.” DAN BÂRLADEANU, Flacara lui Adrian Paunescu, nr.15 (134), 8 aprilie 2004

„Am vazut-o în Amintirile Sarei Bernhardt, în Cavoul de familie, în Efectul razelor gamma asupra anemonelor. De atâtea ori mi s-a parut magnifica. Talentul, forta, puternica ei personalitate continua sa subjuge atât partenerii de scena cât si publicul. Ceea ce spun nu este vorba în vânt. Am avut ocazia sa constat din nou puterea acestei doamne a teatrului românesc cu ocazia premierei NOIEMBRIE, piesa dedicata marii actrite de catre Ana Maria Bamberger, în regia lui Alice Barb. (...) Premiera de sâmbata, 11 octombrie, a prilejuit publicului pe lânga aceasta bucurie, emotia de a fi prezent la aniversarea zilei de nastere a marii actrite. Aplauzel nu mai conteneau, florile se duceau într-un singur loc. (...) La cei 74 de ani i sai, marea noastra actrita este la fel de „în forta” ca întodeauna, la fel de tânara pe scena.” GABRIELA SIMON, Cotidianul, 13 octombrie 2003: „Aplauze pentru Regina teatrului românesc”

„Chiar daca subiectul este pe alocuri previzibil, structura dramaturgica este clara, iar personajele bine conturate. Asta face ca jocul actorilor sa fie rafinat, exagerarile de orice fel negasindu-si locul. Traversând maiestuoasa scena, Olga Tudorache da înca o data prilejul spectatorului bucurestean de a o aplauda pentru minunata energie pe care o stapâneste, si pe care, generoasa, o transmite publicului la fiecare spectacol.” MIRELA NASTASACHE, Viata medicala, 12 decembrie 2003