O
piesa despre betia puterii, care se instaleaza treptat,
si...o stare împinsa dincolo de limita absurdului.
O legenda din vremea lui Caligula dezvoltata în
sens contemporan.
Un spectacol de o rafinata vizualitate, un spatiu magic
pentru un discurs tulburator, sustinut de generali, sfetnici,
mascarici, curtezane si ... un ultim împarat.
Unul
dintre cele mai bune spectacole cu o piesa scrisa de un
autor român contemporan pe care le-am vazut în
ultimii doi-trei ani este. Fara îndoiala, Legenda
ultimului împarat de la Teatrul National din Bucuresti.
(...) Explicatia acestui succes incontestabil al dramaturgiei
contemporane este exact ce ne intereseaza în aceasta
cronica de spectacol. Fara îndoiala, distributia
de elita (...). Pe de alta parte, este o piesa bine scrisa,
ale carei replici (dar mai ales monoloagele personajului
titular vorbind despre Dumnezeu, credinta, putere) capata
o rezonanta aforistica inconfundabila.(...) În spectacol,
mai mult decât la lectura, Legenda ultimului împarat
pare mult mai aproape de Ionesco din Regele moare decât
ne-am închipuit. Are parca aceeasi structura de
basm cumplit pentru adulti ca si în piesa slatineanului
de la Paris, dar nu moartea omului, a civilizatiei, a
planetei, o deplânge Valentin Nicolau, ci disparitia
lui Dumnezeu prin vanitatea omului. Este un amestec de
apostazie si religiozitate în piesa de la National
care creeaza stari contradictorii de spaima si reflexie.
Mircea Ghitulescu, Curentul
În
realizarea spectacolului de la Nationalul bucurestean,
regizoarea Alice Barb are mai multe merite, dintre care
doua ni se par de prima importanta: a stiut sa-si alcatuiasca
o distributie în care maestri consacrati coexista
cu actori daruiti din mai tinerele generatii si a reusit,
în mod exemplar, sa coaguleze textul, uneori static
si discursiv, într-un spectacol de indubitabila
forta dramatica, cu dinamism interior. I-au fost colaboratori
de nadejde în acest sens scenograful arh. Catalin
I. Arbore si coregrafa Roxana Colceag. Eugen Comarnescu,
Cronica Româna
Teatrul
National a inclus în repertoriul stagiunii prin
care-si celebreaza 150 de ani de existenta Legenda ultimului
împarat în viziunea Alicei Barb. Decantând
esentele tari ale textului care se desprinde de experiente
recente si accede la universalitate, regizoarea a imaginat
cu inspiratul aport al scenografului Catalin I. Arbore,
o lume de basm pe tabla de sah a istoriei imortalizata
în alb si negru. (...) Povestea nu si-ar fi putut
împlini fascinatia scenica fara tandemul Claudiu
Bleont George Ivascu, Împarat si Mascarici,
într-o alternanta oglindire care le solicita la
maximum deopotriva harul histrionic si inteligenta artistica.
Astfel complexul puterii creste din cel al nimicniciei
tradus la propriu si speculat la figurat, de la cele
mai meschine porniri pâna la cele mai aberante
manifestari. Totul gonflat într-o uriasa farsa
tragica menita sa demitizeze caricaturala împaratie
a vanitatii umane fara margini. Prostia agresiva se-nfrunta
cu desteptaciunea expectativa într-un duel psihanalitic
ce atinge cote de patetism trivial si ridicol terifiant,
tintind drept în constiinta. Irina Coroiu,
Contemporanul
Privire
sfredelitoare, inteligenta vie, spirit lucid, atent
la tot ce se întâmpla în jurul lui,
Claudiu Bleont ne propune în aceasta montare un
rol impresionant. Personajul interpretat de el, Majestatea
Sa, ne dezvaluie mecanismele puterii care corupe si
granita fragila dintre bine si rau. Desigur, meritele
performantei actoricesti vin si din virtutile literare
ale textului, scris de Valentin Nicolau, dar si din
viziunea moderna a regizoarei Alice Barb, ajutata de
o scenografie inventiva, semanând cu un tablou
de Salvador Dali, semnata de arhitectul Catalin I. Arbore.
Vedem în scena un Claudiu dezlantuit, cu gesturi
largi, cu o mare mobilitate expresiva, reusind sa relationeze
foarte bine atât cu echipa de actori, cât
si cu publicul. De altminteri colegii de scena sunt
marii actori Ion Lucian, Mircea Albulescu, Constantin
Dinulescu, Rodica Popescu Bitanescu, George Ivascu.
Un cuvânt aparte pentru George Ivascu, interpretul
Mascariciului, un alter-ego al Majestatii Sale, care
compune cu sensibilitate, inteligenta si o mare stapânire
a tensiunii dramatice, un portret al omului bântuit
de obsesii si rataciri de constiinta ... Roluri de o
plasticitate aparte creeaza Ilinca Goia (Curtezana)
si Carmen Ionescu (Regina mama). Irina Budeanu
AZI, ABC
|