„...existenta Caietelor lui Cioran este o sansa extraordinara pentru cultura româna, pentru mintea noastra (de pe urma?) si pentru tot ce va sa zica formare morala si initiere-în-sine la noile rânduri de tineri reflexivi.(...)”Caietele” sunt, totodata, o mare sansa de întoarcere la originile si la firescul acestei opere. Intrând pe aici, prin usa dinspre gradina, esti ferit de ipocrizia oricarei forme de protocol si dai de linistea, de seninatatea pufoasa, germinativa si rasuranta a luminii domestice. În opera esti...ca la opera, în haine de gala, cu o retorica la patru ace s.a.m.d. În „Caiete” esti acasa, în forfota eului nefardat, nepomadat, ba dimpotriva, asudat si nevrotic, un eu bricolând nu (doar) în neant, ci, la modul cel mai concret, mai gospodaresc posibil, cu ciocanul si clestele.(...) George Banu a surprins si a extras cu penseta esantioane din toate zonele organismului textual. Îl descoperi aici si pe vitalistul jovial, hipernervos, mocqueur, acid, ca si pe melancolicul depresiv, obsedat de tarele genetice, ca si pe resemnatul, scepticul neguros, artagos, agresiv. Inclusiv suma de polaritati de-un farmec indicibil: altruistul si colericul vanitos, depeizatul si fascinatul de Sibiu etc.etc. Mai putin pe nietzscheeanul cultivator de paradoxuri, egocentricul pantocratic, Iovul sulfuros, anatemizând la modul cosmic, transformându-si pulsiunile autoflagelante în deliruri de biciuri planetare, si mai mult pe ascunsul, casnicul Cioran, copilaros, hachitos, gâlgâind de contrarii pe cât de autodemolatoare, pe atât de resuscitante.” Dan C.Mihailescu, Litere, Arte, Idei, 2002)

Spectacol singular în contextul vietii noastre teatrale, “Celalalt Cioran” marcheaza, în primul rând, momentul unei mari reveniri. Subintitulat “Atelier-lectura”, el poarta semnatura a doua personalitati caroira le-am simtit absenta în cele aproape trei decenii de când traiesc în diaspora: criticul George Banu si regizorul Radu Penciulescu.(...)“Celalalt Cioran” e singular si datorita formulei dramaturgice: versiunea scenica dupa “Caietele” lui Cioran, spectacolul nu porneste de la un scenariu, cum se întâmpla deseori în ultima vreme, ci se doreste un eseu. (...) Un Cioran subjugat de muzica lui Bach mai cunoscusem gratie unor volume anterioare ale sale, dar unul care recunoaste ca plânge ascultând fadourile Amaliei Rodriguez ori muzica tiganeasca n-am fi banuit. (...) Autorii atelierului-lectura s-au straduit sa evite “monologul lipsit de determinare dramatica”, cautând, în schimb, “a activa puterile ce le determina aparitia scenica: un act, o asteptare, un gest”. Pe umerii lui Ovidiu Iuliu Moldovan apasa la început aceasta sarcina...” Dana Duma, ECART, 2002

O alta coordonata a originalitatii reprezentatiei o constituie interpretarea. Dupa o îndelungata absenta îl reîntâlnim, într-o forma excelenta, pe Ovidiu Iuliu Moldovan. Lui îi revine nu interpretarea unui monolog cu iz dramatic, ci o confesiune dramatica, dezvaluirea prin cuvânt a laturii necunoscute a lui Emil Cioran. Actorul reuseste cu maiestrie sa dea valoare, semnificatie cuvântului sub doua aspecte. Este cuvântul provocat de starea interioara a celui ce l-a consemnat în “Caiete”, în scrierile particulare si cuvântul adresat direct spectatorului, nevoia sa de dialog, de confesiune. Ovidiu Iuliu Moldovan, unul dintre maestrii teatrului nostru, reuseste prin glas, prin timbrul sau aparte, sa îmbrace în multiple sensuri replica, sa-i dea motivatie unei sensibile receptari de catre cel ce o asculta. Remarcabila este linistea deplina din sala, impusa de jocul minunat al actorului, prin care publicul întelege sa asculte atent confesiunile sale. Ileana Lucaciu, TIMPUL LIBER, 28.11.2002

În toamna anului 2002, la 11 octombrie, în cadrul stagiunii jubiliare a Teatrului National "Ion Luca Caragiale" din Bucuresti care aniversa 150 de ani de la înfiintare, am asistat în Sala Atelier la un spectacol inedit, un atelier-lectura condus de regizorul Radu Penciulescu si criticul George Banu, în premiera absoluta, intitulat "Celalalt Cioran". Patru actori în spatiul de joc, care nu jucau, ci rosteau si comentau cu pauze, accent, o privire, un surâs, un text, stând pe scaune cu paginile în fata – Ovidiu Iuliu Moldovan, Liviu Lucaci, Marius Florea Vizante, Oana Vânatoru. La pian, Mihaela Vâlcea. De ce "Celalalt Cioran"? Pentru ca imaginea filosofului român stabilit la Paris, Emil Cioran, cunoscut în tara mai mult dupa 1990, când i s-au publicat lucrarile si a fost prezentat în reportaje filmate la televiziune, se completa cu o fateta necunoscuta publicului cititor, cuprinsa în caiete de însemnari si gânduri spontane de jurnal, aparute pentru prima oara la Editura Gallimard în 1997, traduse în româneste si publicate la Editura Humanitas în 2001. Ansamblu de texte care constituie un veritabil jurnal de idei, cu conotatii de moralist, crochiuri, schite, teme pentru proiecte, cu o varietate a registrelor care-l reprezinta cum era în realitate, cu treceri rapide de la veselie la întristare si tragic, diversitate de detalii, energie nervoasa, surprinzator, derutant; portret sintetizat într-o paralela definitorie de Eugen Ionescu: "Tu esti vesel si scrii carti pesimiste, eu sunt trist si scriu comedii." Constantin Paraschivescu, Ziua, 18 septembrie 2004