La fiecare întâlnire cu textele lui Matei Visniec (cu discursul lui teatral) am bucuria de a descoperi o lume fascinanta. De fapt, o imagine stranie a unei lumi mult prea reale. Dar niciodata descrisa, ci doar povestita. Povestita în virtual. Matei Visniec este omul care priveste prin prisma viitorului. Îsi asuma riscul de a întreba, de a deranja, de a clatina propriile noastre imagini, perceptii sau prejudecati. Si o face simplu, fara false pudori, punând ambiguitatea exterioara la lucru în folosul clarificarii interioare. Viitorul apartine gîndului - sustine Matei Visniec. Ipotezele lui sunt extraordinare pastile de revigorat spiritul, de însanatosit "vederea", de recapatat culoarea umana. Chiar daca oamenii, în trup, sunt supusi, în continuare, defectelor atât de ras-cunoscute si de ras-pândite. Dupa cum arata si fragmentul de stire de ziar, aparut în timp ce talentata trupa a Teatrului MIC se straduia sa patrunda semnificatiile universului imaginat de Matei Visniec:
Multimea de oameni adunata la o catedrala din Belgia a ramas "fara replica" în momentul în care, din interiorul cosciugului unde se afla mortul la a carui slujba de înmormântare tocmai luau parte, a sunat un telefon mobil. La auzul sunetului mobilului, o mare parte dintre cei care asistau la slujba religioasa nu a stiut în ce parte s-o apuce. Directorul a fost astfel nevoit sa deschida cosciugul pentru a goli buzunarele decedatului. Mihai Lungeanu, National, 19 noiembrie 2003

...Piesa este una tipica pentru fantasticul veacului XX: locuitorii unui cartier al unui oras asteapta rasaritul soarelui care se tot amâna. Soarele întârzie sa apara. Acesta ar fi începutul sfârtitului lumii. Ore în care oamenii luati în vizor îsi traiesc viata ca si pâna atunci, doar putin intrigati de ceea ce se întâmpla, neputînd cuprinde necuprinsul, adica sfârsitul. Nicolae Prelipceanu, România Libera, 23 martie 2004