Amîndoua textele fac parte dintr-un ciclu de piese pentru o singura interpreta, pe care le-am scris în decursul a doisprezece ani în intervalele dintre piesele cu distributii mult mai mari. Este important ca nu le-am definit drept monoloage. Sînt piese pentru voce solo, asa cum compozitorii compun pentru un instrument solo. Ceea ce le face sa fie piese si nu monoloage este faptul ca fiecare personaj îi vorbeste cuiva din culise sau cuiva din scena si este implicat într-o actiune ? îsi face bagajele, face cumparaturi, gateste, coase o rochie. Într-un monolog personajul are un discurs reflexiv si nu este implicat în actiune. Arnold Wesker

Patru portrete de mame. Piesa a fost jucata pentru prima oara în 1982 la Mitzukoshi Royal Theatre, Tokyo, de Michiko Otsuka, în regia lui Tsunetoshi Hirowatari. Premiera britanica a avut loc în cadrul Festivalului de la Edinburgh, în interpretarea lui Anne Lacey si regia lui Donald Smith, iar cea londoneza în 1987, la Half Moon Theatre, cu Anne Chauveau, în regia lui Valerie Cogan.
Vînzare de vechituri. Textul a fost prezentat pentru prima oara la BBC Radio 3, în octombrie 1984, de Sheila Steafel, regia Margaret Windham. Premiera pe scena a avut loc în 1985, la Festivalul de la Edinburgh, în interpretarea lui Jeannie Fisher si regia lui Eric Standige. Prima reprezentatie londoneza a fost într-un spectacol coupé, împreuna cu Whatever Happened to Betty Lemon? în februarie 1987, la Lyric Theatre Studio, Hammersmith, cu Brenda Bruce, în regia autorului.
Generalul si particularul se suprapun initial ca într-un palimpsest, pentru a se diferentia apoi, pentru a se identifica fiecare mesaj. Probleme de zi cu zi, tradari, parasiri, iubiri aruncate pe apa sâmbetei, neîntelegeri cu celalalt, cu copilul, tulburarea propriei identitati. Cupluri care se despart, care nu functioneaza, înselaciuni de tot felul, prabusirea în prapastie, disperarea, sinuciderea care da târcoale mintii nauce, asa începe spectacolul, emotionant, sus, cu trei actrite, trei femei care par ca spun aceeasi poveste, trasa la indigo. Si totusi, nu. Marina Constantinescu, România literara, nr.21/ 2-8 iunie 2004

Love Cats s-a nascut din câteva monoloage scrise de Arnold Wesker si traduse de regizoarea Liana Ceterchi. De aici am pornit. Au urmat apoi secunde, minute, ore, zile în care am încercat sa descoperim si sa inventam momente din viata unor personaje pe care nu le cunosteam. Le-am descoperit calitatile, defectele, bucuriile, tristetile, regretele, dezamagirile, frustrarile si dorintele ascunse. Dansul si muzica prezente în acest spectacol sunt ingrediente care pun în valoare discrepanta dintre dorinta si realitate, existenta în viata personajelor. Acest spectacol nu trebuie povestit, el trebuie vazut. Ruxandra Enescu, Timpul Liber, 13-19 mai 2004