Teatrul MIC
da anii-napoi si reactualizeaza spectaculos un succes
de casa, Pluralul englezesc. În ambianta creata
de Maria Miu, acelasi tandem regizor/Sanda Manu - autor/Alan
Ayckbourn arata în simultaneitate Cum iubeste cealalta
jumatate. Se poate astfel constata daca a love affaire
este la fel în România ca-n Anglia !
Claudiu Istodor si Adriana Schiopu, Rodica Negrea si Vitalie
Bantas, Oana Ioachim si Ovidiu Niculescu devin un candid
încornorat si o eleganta consoarta adulterina, o
nevasta timida cu barbat avansat, o neglijenta sotie neglijata
plus un coleric sot amant fierbinte..
Umorul britanic versus universalul qui-pro-quo.
Alan Ayckbourn este Energizer Bunny al lumii teatrale
! În cei 64 de ani ai sai, Alan Ayckbourn a scris
65 de piese si - pastrând metafora iepurasului-reclama
- a alergat dupa multi iepuri, dar si-a închinat
viata exclusiv teatrului: a fost si actor, sunetist, pictor
de decor, luminist, manager, secretar literar si regizor.
Este cel mai jucat autor - exceptându-l pe Shakespeare
- pe care însa l-a depasit de departe în productivitate.
Operele sale au fost traduse în 35 de limbi si au
fost reprezentate pe scena sau pe ecran în peste
50 de tari. A dobândit numeroase premii, inclusiv
pentru piesele destinate copiilor. În 1997 a fost
înnobilat, precum Noel Coward în 1970 si Terrence
Ratting în 1971. Pat LAUTNER
Sanda Manu ne demonstreaza câta arta încape
într-un spectacol comercial si cât de greu
este sa realizezi cu inteligenta si profesionalism un
astfel de gen. O comedie care nici o clipa nu cade în
vulgaritate, în erotism, în lucruri usurele,
desi, timp de peste doua ore, personajele se învârt
în bucataria cuplului modern: barbatul care-si
însala nevasta, sotia neglijata si furioasa, amanta
fatala si imprevizibila (...). Eleganta, rafinament,
bun-gust, umor de calitate.
Irina Budeanu, ABC, 24 octombrie 2003
...Perechile înfatisate de Alan Ayckbourn sunt
prinse într-o plasa de minciuni si infidelitati,
într-o masina de tocat neîntelegeri, într-un
lant de qui-pro-quo-uri. Satira nu are gravitate, lucrurile
cu adevarat dramatice sunt date la iveala cu moderatie,
împachetate în clasicul umor englezesc,
din care nu lipsesc ironia si autoironia. (...) Aceasta
comedie-oglinda, în care spectatorii de pe toate
meridianele se recunosc, stârneste mai tot timpul
hazul, exprimat de la zâmbetul îngaduitor,
pâna la hohotul de râs, rasplatind inteligenta
poantelor. Eugen Comarnescu, Cronica Româna,
24 octombrie 2003
|
