Într-un
sanatoriu geriatric, îsi împart camera doi
batrâni, care ar mai vrea sa vrea si care îsi
traiesc împreuna ultimele anotimpuri. Toate astea,
într-o cascada de jonglerii verbale ce te fac sa
râzi cu lacrimi si sa plângi în hohote
de râs...
Cei doi
Alex - un orgolios pe cât de ursuz pe atât
de vorbaret
Morris - un introvertit modest
Fac schimb de bucurii, de tristeti, de fire, de biografie...
Catalizatorul acestei reactii omenesti este infirmiera,
care reuseste sa armonizeze lucrurile datorita nesfârsitei
sale capacitati de a întelege, dar si sa induca
un frison de senzualitate reala în lumea tesuta
din fantasme a celor doi barbati.
(...) Alex si Morris ne demonstreaza ca mai fiecare fiinta
umana, sub învelisul de orice fel, ascunde un sâmbure
de frumusete, ca oricând trebuie pastrata o speranta
s.a.m.d. Un hohot de râs, o lacrima, un yâmbet,
o adiere de tristete sunt întotdeauna priincioase
spectatorului. Si cînd acestea sunt daruite cu talent,
de actori cu farmec (categorie din ce în ce mai
rar întâlnita pe scenele noastre), inima se
înduioseaza si poti pleca linistit la treburile
tale anoste. Florica Ichim, România libera,
6 martie 2004
Este un privilegiu rar pentru un spectator din zilele
noastre sa-i vada împreuna jucând în
aceeasi piesa, pe marii actori Sefan Iordache si Mitica
Popescu. Caci ai în fata doua personalitati artistice,
care au marcat destinul acestui teatru prin creatiile
lor memorabile. Încarcatura emotionala a acestui
spectacol, regizat de Gelu Colceag este, neobisnuita.
De ce? Pentru ca dincolo de emotiile pe care un mare
actor oricît de multe roluri ar juca si oricît
de stapân ar fi pe mijloacele artistice, în
Alex si Morris, Stefan Iordache si Mitica Popescu se
întâlnesc din nou. Ei au mai jucat împreuna,
pe când erau foarte tineri, în pisa lui
Slawomir Mrozek, Emigrantii, în regia lui Mircea
Danieluc. Era în 1977. Acum, ei joaca din nou,
în anul de gratie 2004, si uimitor lucru, ai impresia
ca timpul nu s-a scurs deloc. Irina Budeanu, ABC,
12 martie 2004
(...) Un spectacol în regia lui Gelu Colceag.
O alta varianta a formulelor de doi actori, de studiu
amanuntit si intim pe domeniu batrânetii, problema
la care regizorul revine mereu, cu umor si cu un soi
de libertate interioara. (?) Forma asta de studiu, intima,
este calda si umana, profund umana. Aici nu încap
demonstratii si nici vanitati. De nici un fel. Totul
este doar o lectie de actorie, un exercitiu rafinat
de imaginatie - cum va fi atunci, la batrînete
- si posibile raspunsuri. Textul în sine nici
nu se cere a fi o capodopera, ci pur si simplu un pre-text
pentru acceptarea investigatiei, privitul în interior,
pentru rascolirea asumata a vârstelor, a strigatelor
si soaptelor din fiecare. Un pretext ca sa putem vedea
doi mari actori - Stefan Iordache si Mitica Popescu,
din nou împreuna dupa întâlnirea de
la Emigrantii din 1977, de pe aceeasi scena. Marina
Constantinescu, România literara, 17-23
martie 2004
|
